Zorii unei alte realități

Este pentru prima dată când aștern pe hârtie (digitală) gânduri și emoții care m-au marcat în ultima perioadă, rezultate în urma unor experiențe pe care, de altfel, le-am mai trăit și înainte, însă nu atât de intense, nu atât de crâncene, atât de aproape de un iad, pe care unii dintre noi doar ni-l imaginăm. Până acum au fost experiențe la nivel personal, ,,citiri în astral’’ pe care le făceam, pentru persoane care veneu la terapie sau pentru altele pe care nici nu le cunoșteam, însă aveau nevoie de ajutor. Acum, experiențele sunt la un nivel planetar, ce țin de însăși existența umanitații per total. Un iad planetar.

Este sau nu necesar acest iad? Nu știu, nu cunosc. Ceea ce știu este că omul nu învață decât de bici, schingiuit, îngenuncheat, bătut și călcat în picioare. De ce oare nu învățăm datorită iubirii, a dăruirii, a unui zâmbet sau a unui gest frumos?

Este mai mult de un an de zile de când umblăm speriați cu masca pe față, de când ne dezinfectăm mâinile la fiecare cinci minute, de când ne cerem scuze pentru un strănut, un acces de tuse sau pentru faptul că ne-am apropiat prea mult unul de celălalt. Împietriți de-a dreptul! Paralizați, delimitați de propriile percepții vis-a-vis de o pseudo-pandemie, în care mor oameni, însă nu știm câți sau de ce. Lipsiți de energia binefăcătoare a Soarelui, a Lunii, a vântului, a pământului, pentru că am uitat de mult de ele, ne-am transformat în niște zombii înfometați, lihniți de a face rău aproapelui, cu ochii pe celălalt, emanând gânduri și energii atât de joase, urâte, că trec dincolo de imaginație.

Sub umrela uniformei, cea care ne obligă, prin jurământ, la protecția omului de lângă noi, am început să ne omorâm între noi. Vorbesc aici de medici, polițiști, jandarmi deopotrivă. Puterea corupe. Banul corupe. Însă ce fond trebuie să ai să ajungi să-ți omori aproapele? Ce fond am format, noi toți oamenii, ca să ajungem să ne omorâm între noi la propriu?

Am format un monstru! Un egregor planetar al urii, al mizeriei, ai celei mai dense neguri a parșiveniei, a trădării, a minciunii, a manipulării, a violenței. Am atins nivelul de maestru. Și acum ce?… Să ne felicităm, zic.

Da! Evident că o putem face, ne putem felicita și să ne dăm palme, în loc de o îmbrățișare. Este și asta o variantă de a experimenta creația. În forma ei neagră, inumană, demonică. Ne place? … mărturisesc că mie, personal, nu.

Lăsând însă la o parte laurii de sine și mângâiatul propriului obraz, imaginați-vă cum ne percep alte lumi, alte civilizații, Divinitatea, Dumnezeu… Imaginați-vă cum arată gândurile, emoțiile, fețele noastre în astral… aceleași gânduri, emoții, fețe care crează și generează egregorul planetar OM, care violează, nenorocește, distruge într-o formă extrem de brutală, tot ce inseamnă natură, planetă, copac, pasăre, animal, aer, apă… și, în final, pe el însuși.

Mi-am permis câteva desene cu imagini pe care, eu personal, le văd în astral, legate de emoțiile și gândurile emanate în acest moment de către noi, oamenii. Sunt imagini desenate de mine, fără pretenția vreunui talent, care însă sper să atargă atenția asupra modului în care ne transformăm când le manifestăm.

Bârfă

Bârfă

Deznădejde

Deznădejde

Înfumurare

Înfumurare

Parșivenie

Parșivenie

Ură

Ură

Bullying

Bullying

Cum este văzut OM-ul? OM-ul a devenit o entitate distrugătoare, o lăcustă, un demon, un parazit. Un parazit pentru care unele dintre civilizațiile controloare (pentru cine are o problemă cu singtagma ,,civilizații controloare’’, îi poate numii simplu extratereștrii; pentru cei care au o problemă și cu extratereștrii, să se oprească acum din citit, acest articol nu este pentru ei) precum reptilieni, draconieni, batracieni, ș.a. au primit dreptul să-l folosească pentru propriile interese. Deci, în final, un sclav pentru aceștia. Da, asta am devenit. Scalvi ai unui sistem consumarist, unde hârtia igienică este la rang de maximă necesitate într-o pandemie, unde reclami vecinul că a ieșit din izolare să-și ia sacoșa cu mâncare comandată online, pentru că nu-i merge interfonul, dar nu l-ai întrebat dacă are ce mânca, unde polițistul îi pune genunchiul în gât unui domn, care putea să-i fie tată, fără ca acesta să schițeze vreun gest violent și îl omoară. O societate de urlete, țipete, înjurături, îmbrânceli, de unde scapă cine poate.

Cam așa arată ,,băieții” care ne controlează, în astral:

Gheeia

Gheeia

Armada Reptilo-Batraciano-Acvila

Armada Reptilo-Batraciano-Acvila

Vrăjitor/Mag Reptilian

Vrăjitor/Mag Reptilian

Nu Oculta Mondială, condusă de aceste civilizații e de vină. În niciun caz!

L-am avut aici pe Pământ, cu noi, pe Hristos. A venit pentru fiecare dintre noi, pentru ca fiecare dintre noi să facă diferența mai departe. ÎL avem pe Dumnezeu. Pe Maica. Pe Sfântul Duh. Așa am fost învățați de bunica să spunem… ,,Tatăl Nostru…, ,,Doamne Iisuse Hristoase…, ,,Ușa milostivirii…, ,,Împărate Ceresc … , iar dacă nimic din toate astea nu mai știm, ne amintim de ,,Înger, îngeraș… . Așa au dus înintașii noștri războaie, cooperatism, comunism, consumerism… cu aceste rugăciuni ca arme, ca să nu intre negura la suflet. Să nu-l putrezească.

Noi am uitat. Am lăsat breșe deschise. Am lăsat negura să intre. Ne-am lăsat pradă minciunii, urii, parșiveniei, necurățeniei, mizeriei, orgoliului, puterii și a banului. A Sf. Ban!

I-am lăsat să ne ocupe mintea, să ne păcălească cu un trai supraîndestulat … de hârtie igienică.

Și-o facem în continuare.

Nu Oculta Mondială, condusă de civilizații mai puțin binevoitoare față noi, este de vină. Fiecare dintre noi este responsabil în dreptul lui. Fiecare este responsabil pentru gândul sau emoția pe care o generează. Ne place sau nu, suntem conectați și depindem unii de alții. Civilizația OM asta înseamnă. Noi, luați unul câte unul, de mână, împreună. Suntem fiecare în dreptul lui și un ,,singur tot” împreună, în același timp.

Însă s-a ajuns atât de departe, până în punctul în care nu ni se mai permite să ne ținem de mână, nu ni se mai permite accesul la biserică, pentru a putea face rugăciunea colectivă. De ce? Pentru că ei știu de puterea gândului pus la un loc. De puterea emoțiilor, puse la un loc.

Suntem cocreatorii acestei realități. Noi am lăsat și am permis manifestarea ei. Iar pentru a schimba ceea ce există și a aduce în manifestare, pentru a creea o altă realitate de Lumină, Iubire, Bunăstare – ce avem de făcut nu este greu. Doar puțină disciplină și bunăvoință. Fiecare pentru el, în dreptul lui, să corecteze greșeala (numai de el știută), să ierte și să emită emoția iubirii. Greu?

Altfel, OM-ul este condamnat la sclavie, iar zorii unei noi realități – mai frumoase sau mai crunte acum se ivesc. Ce alegem depinde de fiecare dintre noi toți. De noi, OM-ul.

 

Alegem Lumina sau Întunericul? Eu sunt Lumină…

Alegem Iubirea sau Ura? Eu sunt Iubire…

Alegem Iertarea sau Ego-ul? Eu sunt Iertare…

            Fiecare în dreptul său.

 

Lumină și Iubire tuturor!

Lena Escu

 

PS: au rămas prea puțini cei care mai au Lumină sau acces la ea – duhovnici cu har, sihaștrii din orice fel de religie, terapeuți, doctori, jurnaliști, oameni simpli – care transmit, fiecare cum pot, această Lumină. Să ne coalizăm fiecare, mental (gând) sau emoțional (emoție), lângă ei, pentru a crește accesul la Lumină pentru OM.

 

4 thoughts on “Zorii unei alte realități

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *