Zorii unei alte realități

Este pentru prima dată când aștern pe hârtie (digitală) gânduri și emoții care m-au marcat în ultima perioadă, rezultate în urma unor experiențe pe care, de altfel, le-am mai trăit și înainte, însă nu atât de intense, nu atât de crâncene, atât de aproape de un iad, pe care unii dintre noi doar ni-l imaginăm. Până acum au fost experiențe la nivel personal, ,,citiri în astral’’ pe care le făceam, pentru persoane care veneu la terapie sau pentru altele pe care nici nu le cunoșteam, însă aveau nevoie de ajutor. Acum, experiențele sunt la un nivel planetar, ce țin de Citește mai departe …

Psalmul 22 și Tatăl Nostru – perspective terapeutice

Psalmul 22 și Tatăl nostru – dau această ,,rețetă’’ fiecărui pacient care vine la mine, pentru a-și restarta singur sistemul energetic, în fiecare dimineață sau la nevoie. Rugăciunile se spun încet, trecând de la minte la inimă fiecare frază. În gând sau cu voce tare – de preferat. Astfel, se începe cu Psalmul 22, care aduce chakrele la un nivel minim de funcționare, ca într-o stare de protecție – de altfel, doar Psalmul 22 îl putem spune când avem nevoie de protecție, apoi se continuuă cu Tatăl Nostru, care deschide chackrele și le aduce la un nivel optim de funționare. Citește mai departe …