Melchisedek

„Tu eşti Preot în veac după rânduiala lui Melchisedek” – David, psalmul 110 Melchisedek a fost un rege-preot din Salem (Ierusalimul de astăzi), de origine cannană și învățător a lui Avram. În Biblie este menționat întâia dată, în Facerea cap. 14:18 ca preot al Dumnezeului celui Preaînalt-Ziditorul cerului și al pământului, întâmpinându-l pe Avram cu pâine și vin, pentru a sărbători victoria militară a celui din urmă. Acest sacrificiu pe care Melchisedek îl oferă Dumnezeului cel Preînalt, de a oferi pâine și vin este cu atât mai memorabil cu cât, în acea vreme biblică era obișnuit sacrificiul animalelor sau chiar Citește mai departe …

ARHANGHELUL MIHAIL

Arhanghelul Mihail sau cel care este asemeanea lui Dumnezeu (în ebraică – Mi-care, Ke-ca, EL -divinitate) Este cunoscut și sub numele de Michail, Sabbafhiel, Saint Michel fiind un arhanghel recunoscut atât în învățăturile creștine, evreiești cât și islamice. Este lider al armatei lui Dumnezeu împotriva forțelor răului și este menționat în Biblia Evreilor (Vechiul Testament) în cartea lui Daniel și în Noul Testament, Cartea Apocalipsei și Epistola lui Iuda. Face parte dintre Virtuți, vine din CER 3, are culoare albastră și dezvoltă Lucrătorului în Lumină scopul vieții. Funcția sa principală este să-i ferească pe oameni de toxinele asociate cu teama sau frica. Terapeuții Citește mai departe …

ARHANGHELUL METATRON

Arhanghelul Metatron cel care ocupă tronul după Tronul Divin sau Scribul lui Dumnezeu, profetul Enoh asa cum apare si in Cartea lui Enoh sau Sefer Hekhalot. Arhanghelul Metatron este prezent în mistica medievală iudaică și în anumite ramuri ale mitologiei creștine. Nu există referințe despre Metatron în Noul sau Vechiul Testament. Tradițiile rabinice îl consideră unul dintre cei mai importanți Îngeri. Acest Arhanghel apare menționat în Cartea lui Enoh sau Sefer Hekhalot (Cartea Palatelor Cerești) și aici se explică transformarea profetului Enoh (al șaptelea patriarh după Adam, al cărui tată a fost străbunicul patriarhului Noe) în Arhanghelul Metatron. Este cunoscut și ca Mitron, Meraton Citește mai departe …